Fii fashion, poartă MARSALA, culoarea anului 2015!

cnd-marsala-main
Marsala este o nuanță versatilă și atrăgătoare, atât când vorbim de îmbrăcăminte, cât și pentru accesorii. Unghiile tale vor arăta superb în această culoare! Marsala este, de fapt, o nuanță pământie cu accente sofisticate și elegante. Această culoare derivă din Sangria, culoarea vinului și este o nuanță superbă și foarte chic!

Din punct de vedere cromatic, Marsala este o culoare cameleonică. Ea va evidenția orice altă nuanță îi pui alături, punându-te în valoare! Este una dintre acele culori pe care, dacă o asortezi cu o culoare rece, devine rece, la fel cum în asociere cu o culoare caldă, devine caldă!

Poți integra Marsala în garderoba ta, pentru că va fi o bază pentru orice ținută vrei să creezi! Marsala se potrivește cu aproape orice!
O vei regăsi în toate produsele dedicate înfrumusețării: ojă, ruj, fard de pleoape, fard de obraz, vopsea pentru păr si mascara, toate Marsala!

Pentru unghii, am putea spune că Marsala se potrivește atât în zilele friguroase, dacă ai o personalitate puternică și o garderobă aidoma. Primăvara poart-o cu un look boho-chic, vara cu accente de sclipici multicolor iar toamna asorteaz-o cu întreaga paleta de roșu, galben sau portocaliu ruginiu! Ne putem juca și cu textura, aplicând lac de unghii pentru strălucire sau pentru matifiere. Dintr-o singură nuanță de ojă poți obține variante pentru toate cele patru anotimpuri!

Comentarii

comments